sigla_ascedu

STATUTUL ASOCIAŢIEI

Asociaţia este o persoană juridică română de drept privat, fără scop patrimonial, cu caracter apolitic, educativ, pacifist, ecologic şi moral.

Asociaţia este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi non-profit, funcţionarea ei fiind reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, împreună cu celelalte prevederi ale legislaţiei române, precum şi cu prevederile prezentului Act Constitutiv şi ale Statutului.

Scopul Asociaţiei este de a contribui la polarizarea activităţii ştiinţifice, educaţionale şi culturale din Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” şi din afara acesteia, la identificarea şi susţinerea românilor de valoare, a creaţiei acestora şi a activităţii lor de formare.

Schimbarea scopului Asociaţiei va putea fi făcută numai de către membrii fondatori şi numai dacă acesta a fost realizat în totalitate sau în parte, ori acesta nu mai poate fi realizat.

Asociaţia va avea următoarele obiective:

  • organizarea de evenimente ştiinţifice (conferinţe, sesiuni de comunicări, seminarii, simpozioane etc.)
  • promovarea cercetării ştiinţifice
  • susţinerea activităţii de diseminare a rezultatelor cercetării ştiinţifice de către membrii săi
  • susţinerea activităţii de promovare a culturii şi tradiţiilor
  • susţinerea apariţiei publicaţiilor ştiinţifice şi culturale editate în Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” şi în afara acesteia
  • promovarea activităţii didactice şi extracurriculare din cadrul Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă”
  • oferirea de premii de excelenţă şi de burse pentru activitate ştiinţifică, educaţională şi culturală
  • organizarea de manifestări comemorative
  • crearea condiţiilor de promovare a creaţiilor ştiinţifice şi culturale ale membrilor săi
  • crearea unor posibilităţi de instruire, educare, cercetare, antrenament, testare pentru membrii Asociaţiei
  • desfăşurarea de activităţi caritabile
  • realizarea de parteneriate cu terţi privitor la atingerea scopului şi obiectivelor Asociaţiei
  • afilierea la organisme naţionale şi internaţionale
  • activităţi de lobby în ţară şi în străinătate
  • activităţi de atragere de fonduri, de finanţare şi sprijin material pentru îndeplinirea obiectivelor Asociaţiei
  • orice demers legal pentru atingerea scopului şi îndeplinirea obiectivelor Asociaţiei.

Asociaţia se ghidează după următoarele principii:

  • principiul naţional
  • principiul libertăţii
  • principiul onoarei
  • principiul unităţii
  • principiul obiectivităţii
  • principiul respectului
  • principiul obiectivităţii
  • principiul (auto)instruirii
  • principiul creativităţii
  • principiul acţiunii civice
  • principiul diversităţii
  • principiul dăruirii de sine
  • principiul promovării elitelor
  • principiul valorificării tradiţiei.

Pentru realizarea scopului şi a obiectivelor propuse Asociaţia va iniţia şi dezvolta relaţii de cooperare cu alte organizaţii cu scopuri similare sau cu autorităţi publice din România şi/sau din străinătate şi va putea folosi toate mijloacele legale si democratice.

PREŞEDINTELE ASOCIAŢIEI:
Elefterie-Oliver CIUICĂ

Asociatia pentru Cercetare şi Educaţie "Henri Coandă" (ASCEDU)
C.I.F. 29163391
Cont: RO61 RNCB 0053 1242 2572 0001, BCR

e-mail: adina.dobritoiu@afahc.ro

ASCEDU
ASCEDU