ÎNTÂLNIREA PROMOŢIEI 1990
 

           Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă" a găzduit în 4 septembrie 2010, întâlnirea absolvenţilor promoţiei de ofiţeri şi maiştri militari de Artilerie şi Rachete Antiaeriene din anul 1990.
           Cea de a 20-a aniversare de la finalizarea studiilor a reprezentat pentru cei prezenţi un moment plin de emoţii, iar bucuria revederii a adunat câte o lacrimă în ochii fiecăruia dintre participanţi.
            Alături de absolvenţii promoţiei 1990 s-au aflat soţiile acestora, şi locţiitorul comandantului Academiei Forţelor Aeriene "Henri Coandă", domnul comandor Mircea VODĂ care a realizat o punte peste timp şi a prezentat noua faţă a instituţiei.
           Întâlnirea s-a încheiat cu un banchet organizat în cinstea revederii şi cu multe promisiuni pentru viitoarele întâlniri de acest fel.